Afişări de pagină

Sistem


luni, 19 decembrie 2016

Deci, se poate la noi, in Romania. O instanță de judecată a dispus desființarea unei antene de telefonie mobilă după ce proprietarii au arătat că le poate afecta sănătatea

Judecătoria sectorului 1 a stabilit desființarea unei antene de telefonie aparținând Vodafone de pe un bloc din Reșița, după ce asociația de proprietari a acuzat că radiațiile emise de antenă le pot afecta sănătatea.

Această decizie reprezintă un precedent în această materie civilă, fiind o primă bătălie câștigată în lupta cu companiile de telefonie mobilă.

Asociația de proprietari era nemulțumită de antenele puse pe blocul lor, însă conform contractului erau obligați să le țină. Se pare că instanța a ținut cont de faptul că un contract nu poate fi mai presus de sănătatea oamenilor – nu a desființat contractul, însă a decis demontarea antenei pentru acest motiv.

Obligă pârâta să demonteze și să mute antena situată pe terasa blocului nr. 30 B, din orașul Reșița, str. Petru Maior, județul Caraș Severin, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Autorizează reclamanta ca, în cazul în care pârâta nu efectuează demontarea și preluarea antenei situate pe terasa blocului nr. 30 B, din orașul Reșița, str. Petru Maior, județul Caraș Severin, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să efectueze aceste operațiuni, pe cheltuiala pârâtei”, se arată în motivarea hotărârii.

Recent, Guvernul a respins proiectul de lege care obliga furnizorii de telefonie mobilă să mute antenele GSM la o distanță de minimum 500 de metri de școli și spitale.


Citiți și: